DISTRIBUIȚI

Inky, o caracatiță a Acvariului Național din Noua Zeelandă, a reușit o evadare ca în filme. A ieșit din acvariu, s-a strecurat printr-o canalizare cu diametrul de 15 centimetri – și de acolo a ajuns în ocean. Marele noroc al celor care lucrează la acvariu a fost că au văzut urmele ventuzelor pe podea, altfel nu ar fi avut nicio idee despre cum a dispărut.
Nu e ceva nou pentru o caracatiță. În 2009, în acvariul din Santa Monica, o caracatiță a rupt o valvă de reciclare și a mutat furtunul în afara acvariului vreo 10 ore. A provocat o inundație masivă – dar insuficientă pentru a ajunge înapoi în ocean.
Acum 100 de ani, există un caz documentat al unei caracatițe din acvariul din Bringhton, care își părăsea acvariul, mânca pești din acvariile vecine, apoi revenea în acvariul propriu ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Dacă așa ceva avea loc în zilele noastre, sigur ar fi dat vina mai întâi pe un român, până să descopere adevăratul vinovat…

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.