În acele puține dăți în care nu ții musai să te complici, poți încerca una dintre cele mai simple monturi de feeder, montura cu plumb picătură. Din start, ar fi bine să treci peste prejudecăți – plumbul picătură cu vârtej este mult mai mult decât o greutate care să te ajute în lanseu. E drept, așa a fost creată – pentru lanseuri lungi. Cum forma picăturii de apă în cădere este cea mai aerodinamică formă din natură, forma acestui plumb a copiat-o. Așa au „apărut” lanseurile la distanță, fără ca plumbul să se rostogolească în aer.
De la contactul cu apa însă, lucrurile merg la următorul nivel. Forma plumbului picătură nu este doar aerodinamică, ci și hidrodinamică. Mai ales datorită densității mult mai mari a plumbului, comparativ cu apa. Datorită formei, baza picăturii ajunge prima pe substrat și se înfige în nămol, iar vârtejul rămâne la suprafața mâlului. E clar că forma plumbului, mărimea lui dar și a stratului de nămol trebuie luate în calcul.
Montura de feeder cu plumb picătură și vârtej
Vârtejul montat pe plumbul picătură este esențial pentru a evita încâlcirile și răsucirile firului. O montură excelentă de feeder pentru pescuitul roșioarei sau plăticii – este arhicunoscuta montură pater-noster, mai nou numită și montura cu picioruș. Plumbul este în capătul liniei principale, iar struna e deasupra lui, suficient de lungă încât să depășească plumbul. Lungimea forfacului variază, noi ne-am oprit în jurul lungimii de 25 de centimetri.
Se lansează plumbul cu lanseta de feeder și se tensionează vârful la limita smulgerii plumbului din mâl/de pe substrat. Atacul peștelui va ridica plumbul de pe substrat, iar vârful se va detensiona în cele mai multe cazuri. Bineînțeles că vârful lansetei de feeder trebuie corelat cu greutatea plumbului. Iar cazurile în care se folosește această montură sunt acelea în care nădirea suplimentară mai mult satură decât atrage, cum ar fi în lunile reci. Ca o variație, poți încerca în cazul unui substrat foarte mâlos și o montură de feeder de tipul elicopter sau – clasica montură inline.
Dacă vrei să aprofundezi cele mai folosite monturi de feeder poți aruca o privire la articolul ăsta.