DISTRIBUIȚI

Pe lângă giganții Drennan, Greys sau Preston, Frenzee este un butiq galez de familie, un producător de scule de pescuit mai degrabă obraznic. Altfel, cum ai îndrăzni să te iei la trântă cu dulăii cei mari? Poate doar apelând la câțiva veterani ca Dave Harrell pe partea de vergi- (care a pus serios umărul la ridicarea MAP) și Andy Neal pe partea de lansete de feeder (o experiență uriașă pe lacurile comerciale, a pus umărul serios la creșterea brandului Bait-Tech). Apoi, nu te arunci prea sus cu prețurile. Folosești și un carbon de calitate – high modulus în cazul lor. Mai acoperi și partea de finisaje și design să nu-i fie omului rușine să apară cu bățul tău pe baltă (la englezi nu e atât de important ca la români). A, să nu uităm: au niște huse ca lumea, dintr-o catifea. Personal, mă deprimă foarte tare lansetele care vin cu huse de doi lei efectiv, gen Maver. Mi se pare o calicie meschină – să pui un băț bun într-o husă de căcat.
Revenind, ADN-ul Frenzee pare să fie chiar designul, și aici nu ne referim doar la felul în care arată lansetele, ci la întreg procesul lor de proiectare.


De ieri, pe lângă câteva acesorii Frenzee, lansetele lor de feeder au ajuns pe rafturile de la Total Fishing. Ne referim aici la seria Frenzee FXT Match+Feeder, Frenzee Match Pro FXT Feeder, Frenzee Precision FXT Feeder. Ar mai fi de menționat și un model de lansetă waggler, FXT Match Pro FXT Waggler de 3.96 metri. Și coșulețele de feeder Frenzee Accu-Cast merită atenție, cel pțin din punct de vedere al prețului (10 lei la plic de 2 bucăți), că la cum arată zici că le-am făcut eu 🙂

Am mai văzut niște plumbi interesanți, cu gaură în interior pentru câteva pelete sau aditivi. Cam scumpuți, dar dacă nu ai chef să găurești cu bormașina niște plumbi din piață, merită 3 bucăți la 13-14 lei.


Seria Precision ne-a plăcut mult, mai ales varianta de 11 picioare. Acțiunea pare să fie una mai degrabă parabolică, e un numitor comun, o gândire care se ghicește în spatele tuturor lansetelor Frenzee. E genul de acțiune care fie îți place de mori, fie o urăști. Nu sunt însă niște lansete „fleașcă”, modul lor tensil e destul de ferm, iar vârfurile lor revin destul de repede la forma inițială. Inelele nu sunt nici mici, nici mari, ne-au plăcut, mai ales cele de pe vârfuri. Posibil să aducă vreo câțiva metri buni în plus la lanseu.
Nepescuindu-le, nu putem trage vreo concluzie. Ne și cam ferim de concluzii, având în vedere cât de subiective sunt preferințele. Doar am vrut să semnalăm că au apărut pe piață niște lansete oneste, zicem noi, la un preț ok, pe care poți să le iei în calcul. Atâta tot.

Te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook, suntem și mai relaxați acolo. Ca să nu ratezi nimic, după ce dai Like, bifează din secțiunea Following opțiunea See first. Spor la solzoși!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.